Cartierul Apărătorii Patriei s-a născut în urma Legii exproprierii din 1921, prin care statul a atribuit loturi de teren din marginea sudică a Bucureștiului veteranilor din Primul Război Mondial și familiilor celor căzuți pe front, ca recunoaștere a serviciului adus țării. Numele zonei îi comemorează chiar pe acești apărători, iar rețeaua de străzi păstrează memoria conflictului: artere precum Eremia Grigorescu sau Mărășești amintesc de eroii și bătăliile Marelui Război, în timp ce alte străzi poartă numele localităților de baștină ale veteranilor așezați aici (Ciochina, Voila, Runcu, Tulnici). Teritoriul a fost inclus din 1926 în comuna suburbană Șerban Vodă și era numit „cartierul demobilizaților” încă din anii 1930, iar statutul oficial de cartier bucureștean a venit în 1948, odată cu reorganizarea administrativă a orașului.
În perioada interbelică zona a rămas una de case individuale, cu loturi ample subîmpărțite treptat și cu străzi noi trasate pe măsură ce populația creștea. Transformarea majoră a venit în anii 1970, când s-au ridicat ansambluri de blocuri destinate muncitorilor de la Întreprinderea de Mașini Grele București (I.M.G.B.), una dintre marile platforme industriale ale Capitalei, unde la apogeu lucrau mii de oameni. După 1990 cartierul a intrat într-un proces continuu de densificare, cu ansambluri rezidențiale noi extinse către limita cu Popești-Leordeni, astfel încât astăzi zona combină case interbelice, blocuri din epoca comunistă și dezvoltări recente.