Denumirea cartierului vine de la pictorul Nicolae Grigorescu, prin bulevardul și stația de metrou care îi poartă numele. Zona nu are o vechime rurală proprie: teritoriul a aparținut inițial comunei suburbane Dudești-Cioplea și a fost arondat administrativ Bucureștiului din 1950. Odată cu industrializarea Capitalei, terenurile de la marginea estică au fost acoperite, din anii '50 până în anii '70, de ansambluri de blocuri ridicate pentru populația muncitorească. Cartierul face parte din arealul mai larg Titan, al cărui nume provine de la o fabrică de ciment ridicată la începutul secolului XX. În perioada comunistă, bulevardul principal și zona purtau numele Leontin Sălăjan, după un general și ministru al Forțelor Armate — de unde a rămas, până astăzi, denumirea populară „Sălăjan”. Stația de metrou de aici, deschisă la 28 decembrie 1981, s-a numit, până în 1990, tot Leontin Sălăjan.
După 1990, bulevardul Leontin Sălăjan a fost redenumit Nicolae Grigorescu, iar cartierul și-a păstrat structura de mari ansambluri de locuințe colective. Schimbarea majoră a venit din transport: extinderea rețelei de metrou spre est — de la Nicolae Grigorescu către stațiile 1 Decembrie 1918, Nicolae Teclu și Anghel Saligny — a fost inaugurată în noiembrie 2008, transformând stația într-un nod de interschimb. În 2016, deschiderea centrului comercial ParkLake pe malul Lacului Titan, pe strada Liviu Rebreanu, a adăugat zonei un pol comercial și de agrement modern, integrat cu parcul. În partea de sud-est, spre bulevardul Theodor Pallady și zonele Trapezului–Ozana, au apărut treptat dezvoltări rezidențiale noi, care completează un fond locativ preponderent vechi.