Progresul din Sectorul 5 este o zonă periferică din extremitatea sudică a Bucureștiului, așezată de-a lungul căii ferate București–Giurgiu, prima linie feroviară construită pe teritoriul de azi al României, inaugurată în octombrie 1869 între Gara Filaret și Giurgiu. Identitatea zonei este strâns legată de Gara Progresul, care a funcționat inițial ca haltă (1953) și a fost ridicată la rang de gară în jurul anului 1960, preluând treptat de la Filaret traficul feroviar spre Dunăre. Denumirea „Progresul" se înscrie în seria numelor simbolice date în epoca industrială, fără o legendă locală documentată la origine, iar administrativ zona se împarte între Sectorul 5 și Sectorul 4, partea de Sector 5 aflându-se la coada sudică a sectorului, dincolo de Ferentari.
Pe fondul reformelor de după Primul Război Mondial, o parte din periferia sudică a fost parcelată și dată în loturi pentru case cu curte, care alcătuiesc și astăzi coridorul de străzi rezidențiale dinspre Prelungirea Ferentari. În perioada comunistă zona s-a consolidat mai ales ca teritoriu feroviar și de producție, iar după 1990 caracterul industrial-logistic a devenit dominant, cu apariția de hale, depozite și parcuri logistice în jurul gării și al arterelor spre ieșirea din oraș. În ultimii ani, coridorul Ferentari–Progresul a intrat în atenția unor proiecte-pilot de regenerare urbană, iar terenul feroviar dezafectat dintre Cotroceni și Progresu a fost propus pentru amenajarea unui parc liniar.