Omul care știa mai bine
„Aberezi. Se vând cu 150.000 în bloc, iar al meu arată mai bine." Mi-a râs în față.
Apartamentul de 2 camere din Pallady îl vindea singur, fără agenție. L-am sunat, ca pe orice proprietar, și m-a oprit din prima: „Mi-am făcut eu o analiză." Se uitase pe anunțuri, văzuse ce cer vecinii de bloc și pusese și el un preț — 147.000 de euro, puțin mai sus, „ca să am de unde lăsa, dacă mă sună cineva serios". De agenți imobiliari nu voia să audă: „Dacă ai client, adu-l. Dacă îl cumpără, te cinstesc, n-am nicio problemă."
Puteam să închid și să-mi văd de treabă. Nu știu de ce, dar... n-am făcut-o. L-am sunat peste două săptămâni. Și peste încă două. Nu ca să-i vând ceva, că n-aveam ce — doar să-l întreb ce mai face cu apartamentul, cum mai decurg lucrurile. La început îmi răspundea scurt. Apoi a început să-mi spună singur: cine a mai venit la vizionare, ce-a zis, de ce n-a ieșit nimic. Au trecut trei luni și jumătate așa, cu un telefon la câteva săptămâni. Se făcuse un obicei cumva să ne auzim și să povestim câteva minute.
După o perioadă de timp și peste 7-8 apeluri... m-a chemat la o discuție. „Domnule Juganaru, dacă vreți, când aveți drum, vă aștept la o cafea și să ne și cunoaștem"...
Cred că se aștepta la un agent grăbit, cu telefonul pregătit să facă poze și să-i pună anunțul peste tot. Eu n-am scos telefonul. M-am așezat cu el la masă și am stat de vorbă: de ce vinde, până când vrea să se mute, ce are de gând după. Am cerut să văd actele, să fiu sigur că e totul în regulă. La un moment dat s-a oprit și m-a întrebat, mirat: „Tu chiar nu faci poze?" Nu încă. Voiam întâi să înțeleg omul și apartamentul.
M-am întors după câteva zile cu o analiză comparativă de piață. Nu o părere, ci prețuri la care chiar s-au vândut apartamente ca al lui, în aceeași zonă. Îi ieșea între 120.000 și 125.000 de euro, poate 130.000 cu puțin noroc, pentru că avea niște particularități care atrăgeau. S-a uitat la hârtie, apoi la mine, și a râs: „Aberezi. Se vând cu 150.000 în bloc, iar al meu arată mai bine." N-am insistat. I-am spus doar că-l sun peste două săptămâni, ca de obicei.
A trecut o lună și nu l-am mai căutat. M-a sunat el. Vorbea altfel. Nu supărat, mai mult obosit. Nu-l sunase nimeni, nu venise nimeni. „Domnule Juganaru, îți dau o șansă. Fac tot ce zici. Chiar sunt curios dacă ai dreptate." I-am propus să listăm la 120.000, ca să înceapă să sune telefonul. A acceptat, dar mi-a zis clar: „Încă nu spun că vând la atât." „Bine", i-am zis. „Deocamdată vrem doar să vină lumea și vedem ce preț vă pot obține."
Am luat-o de la capăt, cum trebuie. Am scos vechiul anunț și l-am lăsat câteva săptămâni, să-l uite piața — un apartament pe care l-au tot văzut cu preț umflat nu se vinde a doua zi doar fiindcă ai schimbat cifra. Am făcut poze profesionale, filmare și tur virtual. L-am listat la 120.000. Și a început să sune telefonul. În trei săptămâni aveam 11 vizionări, pe care le-am ținut în două zile, și la fiecare vizionare dădeam o mapă de prezentare și informații despre apartament, cu motivele pentru care ăsta e prețul de la care pornim.
Apartamentul care stătuse singur luni de zile s-a trezit dintr-odată cu oameni la ușă. Din cele 11 vizionări au venit 4 oferte, între 120.000 și 125.000 de euro. Le-am pus una lângă alta, cinstit, și le-am lăsat să se întreacă între ele.
Rezultat
S-a vândut cu 131.000 de euro — cu 11.000 peste cât ceruse la listare și mult peste cât crezuse el că se poate, el, care pornise de la 147.000 „ca să aibă de unde lăsa". Cu prețul umflat, telefonul tăcea. Cu prețul corect, a început să sune. Iar când mai mulți oameni vor același apartament, prețul urcă singur.
Morala 1
Nu respinge discuția cu un agent imobiliar. Nu te omoară, nu te obligă la nimic și, chiar dacă vrei să înveți singur, discuția cu un profesionist te poate ajuta.
Morala 2
Nu pune prețul mai mare ca să ai de unde scădea. Vei respinge toți cumpărătorii serioși și vei atrage turiștii imobiliari — acele persoane care doar se uită, fără să cumpere.
Morala 3
Sună-mă! Nu pentru a semna, nu pentru a face ceva, ci doar pentru a discuta! Dacă rezonăm, îți place felul în care lucrez și îți transmit încrederea necesară, putem înainta discuția; dacă nu, mie îmi va face plăcere să te cunosc!
Vrei același rezultat pentru proprietatea ta?
Totul începe cu o Analiză Comparativă de Piață — prețul corect, pe date reale, nu la întâmplare. Prima discuție este gratuită.
Cere o analiză gratuită →