Zona Văcărești ține numele de la fostul cartier și mănăstirea Văcărești — demolată în 1985 ca parte din restructurarea brutală a sudului Bucureștiului. Înainte de 1950, zona era parțial agricolă, parțial mărginită de lacul Văcărești (rezultat din amenajarea hidrotehnică a Dâmboviței). Cartierul rezidențial a fost construit predominant între anii ’70 și ’80, cu blocuri P+8 până la P+10 dispuse pe arterele majore — Splaiul Unirii, Șoseaua Olteniței, Bulevardul Văcărești.
Punctul de inflexiune a fost dublu: pe de o parte, reabilitarea unei părți din fondul construit după 2000; pe de altă parte, **declararea Deltei Văcărești ca arie naturală protejată în 2016** — un eveniment care a schimbat radical percepția zonei. Bazinul lacului abandonat, care era considerat dezavantaj urbanistic, a devenit unul dintre cele mai apreciate atuuri ale cartierului. În paralel, pe Splaiul Unirii și pe Șoseaua Olteniței au apărut ansambluri rezidențiale moderne cu vedere spre Dâmbovița sau spre Delta Văcărești.